„DACĂ NU SUNT INSPIRATE DIN VIAȚĂ, TOATE PICTURILE, INDIFERENT DE AUTORUL LOR, NU SUNT ALTCEVA DECÂT BAGATELE ȘI FLEACURI COPILĂREȘTI. NU POATE FI NIMIC MAI BUN DECÂT SĂ URMEZI NATURA.“ Michelangelo Merisi, cunoscut sub numele de Caravaggio (1571-1610) provenea dintr o familie modesta, dar cu legaturi în lumea celor influenti; tatal lui a fost intendentul lui Francesco I Sforza, Marchiz de Caravaggio – Prima parte a copilariei și-a petrecut-o în casa somptuoasa a familiei Sforza din Milano, dar tot confortul acelei vieti a disparut atunci când ciuma a maturat Lombardia curmând viata unchiului, bunicului și a tatalui lui Caravaggio într o singura zi. Artistul avea doar șase ani. Dupa ce și a petrecut restul copilariei înapoi în orașelul Caravaggio, în 1584, la vârsta de doisprezece ani, a intrat ucenic la pictorul Simone Peterzano din Milano, însa și a încheiat ucenicia devreme, circumstantele fiind necunoscute. Și ca mulți copii ai vremii sale, a înva țat de timpuriu cum se macina pigmenții pentru pictura și în curând a fost ucenic la un studio bun din Milano. La 21 de ani, nerabdator, a început calatoria zbuciumata de via ța a unui om care a schimbat arta vremii sale, si să concureze în lumea plina de arta a capitalei. A lucrat ca servitor și picta în graba câte trei portrete pe zi în atelierul unui pictor de duzina din Roma, asta pâna într o zi când a avut timpul și banii sa finalizeze câteva tablouri. Unele dintre ele sunt autoportrete, în timp ce altele au ca tema viata de strada și bordelurile din Roma. ---,,Trișorii,, de pilda, înfatișeaza o scena pe care pictorul a vazut o desfa șurându se de zeci de ori un tânar bogat și ingenuu este pacalit la carti de doi tri șori experimentati. Lui Caravaggio i a surâs în sfârșit norocul atunci când bogatul cardinal del Monte a remarcat ,,Trișorii,, într o pravalie din oraș Și l a invitat pe artist sa lucreze ca pictor rezident la reședinta del Monte. Bine hranit pentru prima data în multi ani, artistul a creat picturi pentru oficiali importanti ai bisericii și pentru institutii religioase din Roma. În curând a ajuns la maturitate stilistica, oferind interpretari dramatice unor teme religioase traditionale. Pe scena de arta cosmopolita din Roma, tânarul Caravaggio a gasit o posibilitate redusa și o recunoaștere lenta. Sufocat de exuberanța sa, de temperament și de sensibilitatea artistica sporita, nu a putut sa faca fața restricțiilor și autorita ții. Inventând un nou realism radical, el și-a populat imaginile cu oameni obișnuiți, îmbrațișându- și imperfec țiunile și slabiciunile cu o candoare pe care mulți dintre contemporanii săi o confundau cu vulgaritatea.Ca și cum ar descifra contradicțiile și paradoxurile propriului sau personaj de umbra, Caravaggio a explorat interacțiunea dintre lumina și întuneric, cunoscuta sub numele de claroscur. Opera sa este îndreptata catre realism și adevar iar în tablourile sale apar personaje reale, preluate din viața de zi cu zi, atât pentru scenele sale de tema religioasa, cât și pentru cele mitologice.Datorita asa sizelor picturi vulgare, unele dintre lucrarile sale au fost respinse de autoritațile ecleziastice. Ideea morții este dominanta în activitatea sa. Folosind lumina artificiala pentru a construi forma facând-o sa fie protagonista tabloului. Cu alte cuvinte, lumina este o parte activa a evenimentului reprezentat: produce spațiu, face culorile sa straluceasca, energizeaza compoziția, ofera plasticitate corpurilor și ofera tuturor picturilor sale o spiritualitate practic mistica. facându- și pânzele mai întunecate, învaluindu-le într-un halo de mister. Nu degeaba este considerat marele cultivator al „tenebrismului” (pentru a face lumina sa patrunda în întuneric cu ajutorul unei raze pentru a evidenția ceea ce gase ște în calea sa), una dintre cele mai importante contribuții italiene ale acestui secol, în aproape toate țarile Europei a existat o etapa Tenebrista . * Stilul baroc este intr-un fel sau altul o evolutie renascentista prin manierismul alambicat care apartine renascentistilor Venetieni, dar nu numai. Stilul baroc s-a manifestat ini ţial în arhitectură, sculptură şi pictură, dar în perioada ascendenţei sale maxime (1670 – 1780) a pătruns triumfal în tot ceea ce se poate numi creaţie artistic ă şi ideatic ă: balet, dans, gr ădin ărit, filozofie, literatură, mobilier, muzică, teatru, etc. El a permis o mai mare expresivitate și explorare a emoțiilor umane decât Renașterea (Stilul baroc a fost un stil artistic predominant în Europa și apoi pe alte continente, generat inițial în Italia, într-o anumit ă direc ție a artelor vizuale, la sugestia explicit exprimată de către Biserica Romano-Catolic ă, cel mai mare „antreprenor” și sponsor al artei în Evul Mediu și Renaștere. . Tema este clasica, schema de compoziție triunghiulara, atitudinea sa este odihnita, lumina este clasica, deoarece lumineaza întreaga figura și servește la modelarea pliurilor și a corpului. Profilurile sunt nete, de linie de beton. Toate acestea sunt din Rena ștere, dar unde noua aptitudine a barocului este vazuta în observarea realita ții, un naturalism care este departe de clasic, de exemplu în coroana ramurilor de vița unde o frunza este uscata, iar cealalta este verde și pictata cu minuțiozitate și realism. Prin urmare, ceea ce apare sunt doua trasaturi tipice ale pictorului: realismul sau și tenebrismul sau. Arhitectul renascentist ar putea folosi zone dreptunghiulare pentru a atinge echilibrul și frumusețea, în timp ce arhitectul baroc ar putea folosi curbe Cladirile renascentiste ar fi mai puțin elaborate în decora țiuni. Artistul renascentist ar putea exprima emoția cu un ușor gest sau o inflexiune faciala, dar artistul baroc ar arata o mare agonie (sau extaz) atât în în corp, cât și în fa ța Dualitatea barocului - reținere (simetrie, forma, precizie) cu emo ție și elaborare Barocul este acum recunoscut pentru valorile și contribuțiile sale unice în numeroase domenii artistice Emoția în reținere (de obicei, încearca sa evoca un sentiment anume în privitor - în muzica acest sentiment este de obicei uluitor, dar ar putea fi orice în pictura) Iluzia, Lumina și umbra (folosita dramatic pentru a afecta sentimentele privitorului sau ale ascultatorului) Utilizarea puternica a luminii și a umbrei (adesea folosind o lumânare ca sursa de lumina) Lumina a devenit elementul unificator al tabloului Pe masura ce Caravaggio crește artistic, exista si o evolutie a mentalita ții sale, lucrarile laice devin din ce în ce mai rare, cei care înfațișeaza sfinți se înmul țesc. Exista un semn al maturizarii interioare a artistului. Dar legatura cu via ța trecuta ramâne puternica și se întoarce adesea și în aceste lucrari. Copilul cu un coș de fructe, pictura în ulei pe pânza de 70 x 67 cm realizata între 1593 și 1594. pastrata în Galleria Borghese din Roma. Pictura arata capacitatea lui Caravaggio de a înfațișa fiecare detaliu, de la cele ale pielii baiatului la cele ale unei coaja de piersica, de la pliurile costumului pâna la rachita coșului. Tânarul Bacchus, 1595. in aceasta lucrare , Caravaggio îmbină pictura radacinilor mitologice cu natura moarta, Bacchus, jumatate de figura, zeu cu o fa ța ambigua și o impresie clasica , pe fondul întunecat, accentuând senzația de frig. Pe de alta parte, pictorul folose ște fundal în reprezentarea calitaților obiectelor, cum ar fi sticla, fructele sau textilele. Este o tema pagâna, dar expresia și obiectele care o înconjoara fac o opera de tranzi ție între Renaștere și Baroc În lucrare exista deja un mare studiu al luminii, cu care joaca pentru a obține posibilitați expresive. Mușchii încordați ai tânarului Bacchus, tonurile u șoare ale culorilor folosite. Reprezentarea halatului și a restului obiectelor, cum ar fi sticla sau fructele, denota acest naturalism și demitificarea reprezentarii mitologice. În acest tablou, lumina este deja definita ca element fundamental al operei lui Caravaggio, atât din punct de vedere tehnic cât și simbolic. Lumina lui Caravaggio nu abandoneaza niciodata aspectul fizic, naturalist, dar este totuși o lumina, care acționeaza ca protagonistul plastic al tabloului. Bacchus transmite o încarcatura erotica puternica, prin privirea seducatoare pe care tânarul o fixeaza asupra observatorului în timp ce joaca provocatoare cu panglica neagra care abia închide halatul care îi acopera trupul. În ciuda erotismului sau evident, unii experți au vazut în lucrare un sens moral implicit. Fructele care încep sa se rasfețe au fost interpretate ca un simbol al corup ției și ca o invitație de a aminti expirarea placerilor lumești: baiatul este astazi atractiv, dar tinere țea lui se va deteriora ca fructul Micul Bacchus bolnav, ulei pe pânză, 66 x 53 cm Se pare că tânărul Michelangelo se îmbolnăvise de malarie şi fusese internat într-un spital. Este cel mai vechi tablou cunoscut al lui Caravaggio, expus la Galeria Borghese. Acela şi um ăr dezgolit, un tors atletic şi o figură emaciată, pictată în nuanţe de ocru cadaveric, un u şor patetism al mişcării care pare totuşi încremenită, un zâmbet amar şi nelipsitul fond brun întunecat arată că stilul artistului era deja configurat din primii ani. Micul Bacchus ţine în mâna dreaptă un strugure alb. Pe masă, pictate cu aceeaşi deplină atenţie pentru amănunt, un strugure negru, cu frunze şi două piersici. Împreună cu coroana de frunze de vi ţă-de-vie, sunt singurele semne „simbolice” care trimit la personajul mitologic. Altfel, tabloul nu ar fi decât portretul unui om atins de febra letală, aşa cum vom întâlni deseori în tablourile de maturitate În ciuda tonalităţii generale în care este pictat acest chip, se observ ă asem ănarea izbitoare cu figura din Bacchus, Tânăr cu un coş cu fructe sau Băiat muşcat de un guşter şi chiar din sinistrul Cap al Meduzei (1596) de la Uffizi. Aici începe marea ambiguitate şi, dincolo de ea, speculaţiile pe marginea homosexualităţii lui Caravaggio, a erotismului s ău tulbure şi scandalos. Se spune că în casa pictorului Lorenzo Siciliano ar fi întâlnit un tân ăr de 15 ani, Mario, care fugise din Sicilia natală, după ce făcuse o crimă pasional ă. S-ar fi îndr ăgostit rapid de el şi l-ar fi folosit ca model, stârnindu-i accese de gelozie ori de câte ori dorea s ă-l surprindă în atitudini dramatice. Cert este că acest chip l-a urmărit pe Caravaggio mult timp, că îl putem întrezări peste ani şi în Amor învingător (1598–1599), tablou aflat la Berlin. Dar izbitoare este asemănarea cu figura din autoportretul Micul Bacchus bolnav. Mister, ca multe altele din existenţa tulbure a rebelului Caravaggio. Buona ventura (1593-94) Subiectul este o femeie țiganca care, în timp ce cite ște mâna cavalerului, fura inelul pe care îl ține în mâna. Povestea spune ca Caravaggio a ales un tigan adevarat ca model pe care l-a vazut trecând în fața studioului sau. Prin urmare, imaginea are un mesaj cu adevarat moralist. Salomeea cu capul Sfântului Ioan Botezătorul, ulei pe pânză, 91 x 106 cm Taierea capului Sfântului Ioan Botezatorul 361 x 520 cm este cea mai mare și cea mai plina de dramatism lucrare a lui Caravaggio pentru actredala din La Valetta. Pictura îl înfati șeaza pe sfânt trântit la pamânt în timp ce un calau îi taie capul. Din grumazul lui Ioan tâ șne ște sânge, care se revarsa într o parte și se prelinge catre marginea pânzei, unde se vede semnatura lui Caravaggio Alegerea lui Caravaggio de a-l picta pe Ioan Botezatorul ca tânar a fost destul de neobișnuita pentru acele timpuri. Cina din Emmaus 1606, ulei pe pânză, 141 x 175 53 cm este legată de pictura tradiţională a episodului biblic de către pictorii veneţieni Tiziano şi Veronese. La fel ca în cele mai multe opere ale lui Caravaggio, lumina vine din stânga, dar în plus radiaz ă şi chipul lui Iisus. În opoziţie cu tradiţia iconografică, Iisus este înfăţişat fără barbă, conform cuvintelor Evanghelistului Marcu, potrivit cărora Mântuitorul s-a arătat după învierea din mor ţi „ în alt chip„. "Decapitarea lui San Juan Bautista”(Catedrala San Juan de Valletta, Malta), singura care poarta semnatura pictorului, sau "Coroana de spini” (Muzeul de Istorie a Artei din Viena), una dintre cele mai frumoase picturi ale sale. "David victorios asupra lui Goliat” "Sfânta Ecaterina din Alexandria”, expusa în Muzeul Thyssen Pentru acest tablou a avut-o ca model pe renumita curtezana Fillide Melandroni. În 1606, îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni, dar este ranit si el foarte grav, iar dupa incident este nevoit sa fuga din Roma. Evadeaza din închisoare, fuge la Napoli, urmeaza o viata de pribeag prin alte orase, unde îsi va lasa capodoperele. Patru ani mai târziu, pe 18 iulie 1610 moare în Porto Ércole din cauza malariei. Dupa moartea lui Caravaggio, influenta operei sale s-a mentinut si a inspirat multi alti artisti mai ales datorita tehnicii speciale de clarobscur, a interpretarii realismului psihologic si a dramei pe care le transmit lucrarile sale. Chemarea Sfântului Matei 1599-1600 Ulei pe pânză, 322 x 340 cm Capela Contarelli, San Luigi dei Francesi, Roma .Nu exista nicio mișcare fizica în scena, dar autorul a reu șit în mod inteligent sa genereze tensiune prin lumina tenebra focalizarea din dreapta sus, care patrunde printr-o vanona vizibila, stabilește o diagonala (care simuleaza vocea lui Isus convocând apostolul) cu zona întunericului, unde se gasește Iisus Hristos.Masa cu monede și alte obiecte contribuie la crearea spațiului și împinge compoziția pâna la capat. La masa putem aprecia diferite reacții psihologice (uimire, distragere, concentrare), cele doua personaje care se rotesc în centrul imaginii servesc la interrelarea celor doua grupuri de personaje. Caravaggio este priceput în compunerea scenei, facându-l pe tânar sa se aplece pentru a putea vedea perfect gestul lui Mateo. În timp ce Hristos și Sfântul Petru poarta haine stravechi și merg desculți, Mateo și tovarașii sai poarta îmbracaminte contemporana bogata, indicând astfel validitatea și moneda apelului lui Hristos, un anacronism simbolic. Ce face din aceasta scena un tablou religios? Diverse gesturi sau detalii: Caravaggio a folosit, împreuna cu claroscurul, o a doua componenta pentru a accentua drama: culoarea. Pictorul a optat pentru culorile calde, în special catifeaua ro șie a perdelelor sau cea a protagonistului însuși.Ințelegerea greșita a lucrarilor sale nu a fost noua pentru Caravaggio într-o perioada în care pictura religioasa italiana respecta preceptele stricte ale Contrareformei. Fiscalul Levi (numele Sfântului Matei înainte de a deveni apostol) era așezat la o mas ă cu cei patru asistenți ai săi, numărând veniturile zilei, grupul s-a luminat dintr-o surs ă în dreapta sus a tabloului singurul indiciu al divinității, intră cu Sfântul Petru. Pentru a sugera momentul convertirii, predecesorii artistului au folosit îngeri și nori ce se desfac, dar solutia lui Caravaggio este mai simpla: lumina indica atingerea divina. Ea patrunde în încapere din spatele lui Isus și se revarsa asupra lui Matei, în timp ce restul scenei din pictura ramâne cufundata în penumbra. Cele două figuri din stânga, reprezentând jucătorii care sunt atât de preocupa ți de num ărarea banilor incât nici nu îi observă sosirea lui Hristos și îi condamn ă la moarte. Cei doi b ăie ți din centru răspund, cel mai tânăr unul retrăgându-se împotriva lui Levi ca și cum ar fi solicitat protec ția lui,cel mai b ătrân, care este înarmat, se apleacă înaintepuțin amenințător. Sfântul Petru gesticuleaz ă ferm cu mâna. În altă secundă, Levi spune, ridicați-vă și urmați-l pe Christ in fapt, picioarele lui Hristos sunt deja se întoarse ca și cum se pregatesște să părăsească camera. * Caravaggio a pornit din nou la drum, de data aceasta spre insula Malta, faimoasa pentru cavalerii ei neînfricati. A Caravaggio a sperat probabil ca, daca era acceptat într un ordin religios, acest fapt îl va ajuta sa obtina iertarea la Roma. Probabil ca î și facea mustrari de conștiinta. Profunzimea emotionala a picturilor lui arata ca artistul nu era doar un batau ș și probabil avea conștiinta încarcata. Caravaggio a depus juramântul Cavalerilor din Malta în 14 iulie 1608, în fata altarului pe care l a pictat în timpul noviciatului. * În pragul unei taverne renumite a fost încercuit de oameni înarmati, înjunghiat în fa ța. Caravaggio a stat luni întregi în convalescenta sub îngrijirile marchizei, iar ranile de pe fata l au facut aproape de nerecunoscut. Cu toate astea, impulsul lui creativ vibra mai puternic ca niciodata. De îndata ce a fost în stare sa tina o pensula, a început din nou sa picteze. David cu capul lui Goliat este una dintre cele mai rascolitoare picturi realizate vreodata. Ie șind de undeva din întunericul catifelat, David apare scaldat în lumina, tinând într o mâna o sabie stralucitoare, iar în cealalta capul uriașului Goliat cu gura deschisa și cu sânge picurându i din gât. Un lucru de a dreptul straniu în aceasta pictura este faptul ca ambele personaje sunt autoportrete ale artistului – David este Caravaggio în tinerete, inocent și cu un viitor promitator, privindu l trist pe Goliat, care îl înfati șeaza pe Caravaggio cel de acum, cu chipul desfigurat de bautura și de batai. * Astazi Caravaggio este apreciat pentru realismul lui izbitor și pentru intensitatea emotiei. Nu mai putin de douasprezece picturi înfatișeaza personaje fie decapitate, fie pe punctul de a li se taia capul. Pe de alta parte, în alchimie, pe care Caravaggio a studiat o, decapitarea simbolizeaza separarea sufletului de tarâmul fizic. Caravaggio era devotat naturalismului, iar unul dintre biografii lui timpurii a declarat ca artistul „considera Natura unicul subiect potrivit pentru pensula lui“. Însa uneori pictorul a dus realismul pâna n pânzele albe. Caravaggio avea un talent înnascut sa iși faca dușmani. Unul dintre ei a fost Giovanni Baglione, ( (1566 - 30 decembrie 1643) a fost un pictor italian și istoric de art ă manierist târziu și baroc timpuriu . Este cel mai bine amintit pentru implicarea lui acrimonioas ă și d ăun ătoare cu artistul ușor mai tânăr Caravaggio și pentru colecția sa important ă de biografii ale celorlal ți artiști care lucrează la Roma în viața sa, deși există multe lucrări ale sale în bisericile și galeriile romane și în alte părți. recunoscut astazi pentru frescele lui foarte elaborate și melodramatice. Baglione a primit anumite comenzi pe care le dorea și Caravaggio. Acesta din urma a reactionat în stilul lui caracteristic impulsiv, vorbindu-l de rau pe rivalul lui. Iar Baglione l a dat în judecata pentru calomnie. Procesul s a deschis în august 1603. Baglione a pretins ca pictorul a scris versuri defaimatoare la adresa lui, pe care le a distribuit apoi prin toata Roma. Caravaggio a negat ca ar fi scris poemele, dar nu a ascuns faptul ca îi displaceau lucrarile lui Baglione. El a caracterizat Învierea lui Baglione drept „stângace“ și a spus: „O consider cea mai proasta lucrare a lui de pâna acum.“ Punând gaz pe foc, a adaugat: „Nu cunosc niciun artist care sa l considere pe Baglione drept un pictor bun.“ Procesul s a încheiat fara vreun rezultat concludent, dupa interventia unora dintre protectorii lui Caravaggio. Furiosul Baglione, care a trait cu treizeci de ani mai mult decât Caravaggio, și a luat revan șa în cele din urma în cartea sa intitulata Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitec ților (1642), în care a reprodus toate zvonurile deocheate pe care le a auzit despre defunctul Caravaggio. Picturile lui Caravaggio ajung rareori să fie vândute la licita ții, aceasta și pentru c ă, la moartea artistului, în 1610, la vârsta de 38 de ani, i se cuno șteau doar 50 de lucr ări. Caravaggismul A avut mulți adepți (cunoscuți ca și Caravaggi) și i-a influențat pe viitorii mae ștrii, de la Rembrandt la Velázquez . Scriind despre Caravaggio (1982), istoricul de art ă André Chastel afirm ă printre altele: "Arta lui Caravaggio a constituit saltul cel mai important în întreaga istorie a picturii italiene". Esen ța picturii sale, care nu cunoaște niciun fel de tabu, nu este atmosfera, vibra ția culorilor sau farmecul formelor - toate acestea par a fi de la sine înțeles -, ci prezen ța real ă, aproape fizic ă a trupurilor, a masei corpurilor și detaliilor". Aceast ă revoluție care a avut consecin țe deosebite pentru arta europeană, a însemnat apariția curentului pictural interna țional numit "caravaggism", care s-a dezvoltat în mod diferit, în func ție de specificul fiec ărei țări.