Lamentu de unu morente de A.I.D.S.
(duos sonetes a coa)
Solu a pedde e ossos so restadu,
sas forzas sunu a mie abbandonende,
su fritu in sa carena mi est intrende,
su samben mil'intendo cungeladu.
Su coro m'est sos palpitos neghende,
sas urigras d'intender an sessadu,
in bula su faeddu si est firmadu,
sas dentes mi si sunu frazighende.
Sos pilos bellos ch'in conca tenia,
perdidos che los apo totu cantos
comente puru s'oculare vista.
De totu custu sa culpa est sa mia
ca a sa droga, in chirca de incantos,
mi daia, cando fit s'ora trista,
chin s'isperanzia de aer menzus sorte,
invezzes fia dendemi sa morte.
Como chin sos ogros de sa mente
dae mostros feos, m'ido inghiriadu
e da issos a befes so leadu
ca no an pena de su suferente.
Issos mi naran "t'ammentas comente
fis prima d'aer sa droga assazadu?
cantas bortas ti an imbidiadu,
ca fis prenu 'e salude, meda zente?
Ma, da chi ti ses dadu a cussa peste,
ses tue de te e totu s'assassinu
ca in sa droga as chircadu cunfortu
e non bastat a pustis chi ses mortu
chi neres a su Deus unu e trinu
perdonami errare humanum est
ca pro chi siat Issu bravu e bonu
non ti podet cunzeder su perdonu".
